Reclamă

Redactorii revistei „Forbes” au făcut un top al celor mai bune restaurante din lume. România face și ea parte din clasament, însă doar cu o singură locație. Este unul dintre capitolele la care am reușit să ne facem remarcați pe baza recenziilor a milioane de români.

Locația din țară aleasă pentru topul celor mai bune restaurante reprezintă o adevărată sursă de inspirație pentru cei care sunt în căutarea unor destinații și experiențe inedite.

Cea mai tare locație culinară din România

Conform redactorilor, cel mai bun restaurant este Viscri 125, reprezentând una dintre cele mai speciale locații din punct de vedere culinar. Oamenii au apreciat-o pentru faptul că a reușit să se adapteze la preferințele clienților. Dar mai ales, să prepare mâncăruri a căror gust pot încânta orice gurmand.

„Unul dintre cele mai bune lucruri legate de vizitele în Transilvania este cazarea la fermele rurale. Viscri 125 este o piesă centrală a satului cu același nume. Un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și un loc în afara timpului.

Bucătarii lor au adaptat rețete tradiționale, pentru a valorifica din plin acele legume vechi exotice. Fac sarmale cu frunze de varză kale, supă de fasole cu varză neagră sau supă cremă de fenicul. O cină simplă de supă de legume și o mămăligă cu ciuperci a fost una dintre mesele preferate dintr-o călătorie prin România.”

Top 3 cele mai bune restaurante din lume. România intră în clasament cu o locație inedită
pixabay.com

Alte restaurante de top din România

Un local din Tohanu Nou, județul Brașov a ajuns să fie pe placul românilor după ce au încercat cele mai delicioase preparate. Dar mai ales pentru priveliștea plăcută pe care o oferă. Elementul principal este un copac aflat chiar în interiorul restaurantului. Semnificația lui vine din timpurile vechi, când țăranii munceau o zi întreagă la fân și se așezau la umbra unui copac pentru a mânca. Turiștii și clienții fideli ai localului nu ezită să facă de fiecare data fotografii, în timp ce savurează mâncărurile inedite ale restaurantului.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro