Biserica Ortodoxă îi sărbătorește anual pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel pe data de 29 iunie. În această zi importantă, mulți români își sărbătoresc ziua de nume, alături de familie și cei apropiați. Dacă ai și tu oameni dragi care poartă numele celor doi sfinți, iată câteva urări sincere pe care le poți transmite azi.
Mesajele cu care îi poți surprinde pe cei dragi
- Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacții, multă sănătate, și Dumnezeu să te călăuzească și să orânduiască totul cum este mai bine pentru tine! Fie ca anii ce se scurg să treacă, precum razele soarelui mângâie o floare ce stă să înflorească. La mulţi ani!
- Toate împlinirile frumoase, sănătatea si spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Petru/Pavel cât mai frumoasă!
- Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie!
- Să fii mereu tânăr și cu același spirit vesel. Viața să-ți ofere clipe minunate și bucurii nemaiîntâlnite. La mulți ani fericiți!
- Fie ca aceasta zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu să-ți dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri și multă iubire! La mulți ani!
- Zâmbește și s-aveți parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de lumină și sănătate. La mulți ani!
- La mulţi ani! Fie ca începând cu această zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la tine în suflet să poposească fără să mai plece, să ai doar zile însorite şi pline de bucurie.
- De ziua numelui tău, iți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate. Să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani!
- Fie că începând cu această zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la tine în suflet să poposească fără să mai plece. Să ai doar zile însorite și pline de bucurie. La mulți ani!
- Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşți să se-mplinească!