Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a afirmat că sistemul electoral din România beneficiază de un grad înalt de siguranță și transparență datorită utilizării tehnologiei blockchain. Acesta a declarat că „folosirea tehnologiei blockchain face imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date”.
„În anul electoral 2024, alegătorii trebuie să aibă încredere că sistemul electoral românesc este unul sigur, care oferă garanții de securitate la toate nivelurile și care conferă, din punct de vedere tehnic, condiții de maximă corectitudine și transparență, în acord cu exigențele standardelor europene și internaționale în materie”, a subliniat Toni Greblă, șeful AEP, într-un comunicat de presă remis marți.
Președintele AEP a subliniat că implementarea tehnologiei blockchain în sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot elimină riscurile de intervenție în fluxul de date. „Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) a eliminat posibilitatea votului multiplu, iar implementarea soluției tehnice de blockchain în SIMPV și în Sistemul informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) face imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date,” a mai precizat Toni Greblă.