Reclamă

Fiindcă este o perioadă cumplită, oamenii de știință au dat câteva sfaturi pentru a ne ajuta să trecem mai ușor de aceste momente.

Așadar, potrivit cercetătorilor, criza de sănătate cauzată de pandemia de coronavirus a arătat până în prezent că are atât efecte pozitive, dar mai ales efecte negative. Deși sună ciudat că vorbim de pozitivism atunci când ne referim la tot ce este legat de pandemie, sunt câteva lucruri pe care oamenii le-au apreciat, cum ar fi: statul mai mult cu familia, munca de acasă, sau sentimentul de solidaritate.

1.Efectele negative ale pandemiei de coronavirus

În schimb, atunci când ne referim la efecte negative, avem multe lucruri de povestit. În primul rând, ura care s-a format între cei care se vaccinează împotriva coronavirusului și cei care refuză să o facă, frica pe care o trăiesc oamenii zi de zi din cauza acestui virus, dar în unele cazuri chiar depresia cauzată de pandemie.

Pentru a putea trece mai ușor peste această perioadă, specialiștii spun că responsabilitatea morală poate fi un puternic factor motivator. Mai clar, conform „Ce se întâmplă, doctore?”, dacă ai o imagine negativă asupra lumii și consideri că ți se cere să faci sacrificii, însă nu primești nimic în schimb, poate nu vei dori să porți masca de protecție, să păstrezi distanțarea socială sau să te vaccinezi. Pe de altă parte, dacă simți că ești făcut pentru a ajuta, te va face fericit faptul că faci aceste sacrificii, fiindcă vei simți că asta este ceea ce trebuie să faci.

2.Lipsa de sinceritate a politicienilor ne afectează psihicul

De asemenea, este important ca liderii statului să fie onești și transparenți, pentru a da putere populației să treacă mai ușor de aceste momente. Oamenii nu văd cu ochi buni lipsa de sinceritate și vor deveni neîncrezători, ceea ce vedem că se întâmplă în prezent în ceea ce privește campania de vaccinare care se desfășoară acum în România.

Empatia celor care conduc țara ar ajuta enorm de mult în actuala criză pe care o trăim, dar și în eventualele crize sanitare, și nu numai, care vor urma.

În schimb, mesajele contradictorii sau lipsa de sinceritate vor exacerba probabil nivelul de suferință. Mai mult, știm că odată ce încrederea este pierdută, este foarte dificil să o recâștigăm.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro