Este al doilea an în care vom sărbători în pandemie, iar acest lucru provoacă îngrijorări. Fiindcă în majoritatea zonelor din țară s-a dat liber la petreceri, iar în anumite orașe vor fi spectacole și focuri de artificii, medicii sunt îngrijorați.

În prima parte a anului 2022 specialiștii se așteaptă la o explozie a cazurilor de infectare cu coronavirus. Acest lucru poate fi cauzat și de distracția de Revelion. Totuși, medicii spun că putem preveni îmbolnăvirea cu acest virus nemilos.

1. Cum prevenim infectarea cu Covid-19 de Revelion

În cazul petrecerilor care au loc în spații deschise, sfaturile specialiștilor sunt foarte simple. În primul rând, trebuie să evităm zonele aglomerate. Nu trebuie să ne atingem cu mâna la ochi sau la nas dacă nu ne dezinfectăm des. De asemenea, specialiștii spun că ar fi bine să păstrăm distanța de 1,5 metri și să purtăm masca de protecție.

Cu siguranță regula legată de masca de protecție nu va fi respectată, cel puțin nu de femei.

2. Nu acceptați să mergeți la aceste evenimente!

În ceea ce privește petrecerile care au loc în spațiile închise, dacă nu vrem să ne îmbolnăvim, trebuie să avem grijă la mai multe aspecte.

În primul rând, nu trebuie să participăm la evenimentele care nu pun la dispoziție minimum patru metri pătrați pentru fiecare persoană. De asemenea, medicii spun că ar fi bine să renunțăm la mască numai atunci când mâncăm, însă să o purtăm în restul timpului.

Un alt sfat este să evităm dansurile care presupun contact direct cu alte persoane și să evităm bufeturile comune.

În cazul petrecerilor care au loc doar în familie, tot ce trebuie să facem este să ne testăm înainte de a ne întâlni.