Toaletele publice din punctul de trecere a frontierei Nădlac, precum și de pe o bună parte din autostrada A1, au fost închise după ce licitația pentru întreținerea acestor spații a fost contestată. Prima toaletă publică accesibilă, pentru cei care intră în țară, se află la 25 de kilometri distanță.
Situația delicată de la vama Nădlac 2 a generat nemulțumiri în rândul șoferilor. „Nu avem unde, nu vedeți ce gunoaie sunt pe aici pe jos? Nu se mai face curat, nu se ocupă nimeni de nimic și eu nu pot să respir aici”, a declarat un bărbat.
Șoferii de tir sunt cei mai afectați, fiind nevoiți să aștepte ore în șir pentru a pleca din țară. „Domnilor, ce să zic, deja pe marginea autostrăzilor fiecare șofer își face nevoile pe unde poate. Oricum în România e chiar dezastru, dezastru, în loc să ne ridicăm noi ne lăsam mai jos”, a spus un alt bărbat.
„Nu ne descurcăm și mi se pare foarte urât”, a subliniat un alt șofer, în timp ce un coleg de-al său a precizat: „Nu e bine, mai ales că facem și pauza aici în vamă, se face pauză și noaptea, nu e bine deloc”.
Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, a explicat că restricționarea accesului este cauzată de contestarea procedurii de licitație: „De la începutul lunii octombrie, am fost nevoiți să închidem în total nouă spații de servicii de pe Autostrada 1 între Nădlac și Cunța, deoarece procedura de licitație pentru găsirea unei firme care să asigure serviciile de ordine și curățenie în aceste spații a fost contestată”.
În contextul închiderii spațiilor de servicii, șoferii vor trebui să parcurgă 25 de kilometri până la primul punct de oprire cu toalete deschise disponibil pe autostrada A1.