Duminică seară, 20 martie, a avut loc un nou Consiliu de Exil, unde doi concurenți din ambele tabere ale show-ului din Dominicană, Faimoși și Războinici, au fost propuși pentru a merge pe insula Exilului. TJ Miles și Relu Pănescu au stat departe de colegii lui, timp de câteva zile. Cum era de așteptat, TJ Miles a răbufnit la adresa lui CRBL, deși nu artistul a fost cel care l-a trimis în Exil.
Războinicii au câștigat jocul de recompensă, în ediția de duminică seară, 20 martie. Echipele de la „Survivor” au fost nevoie să propună două nume pentru Exil, în cadrul consiliului. Astfel, TJ Miles de la Faimoși a fost propus de Cătălin Zmărăndescu, iar Relu Pănescu de la Războinici a fost nominalizat de Mihaela.
TJ Miles, supărat foc pe CRBL
„Nu o iau personal, ăsta este jocul, sunt pregătit pentru orice, mă duc în Exil cu capul sus și sper să câștigăm imunitatea”, a fost mesajul lui TJ Miles, după ce a aflat că merge în Exil.
După ce au ajuns pe insula Exilului, TJ Miles și Relu Pănescu au avut timp să analizeze situațiile conflictuale din echipele lor. Relu Pănescu este deja obișnuit cu traiul în exil, el fiind pentru a treia oară când este nominalizat. Nu același lucru se poate spune și despre TJ Miles, care a răbufnit când s-a văzut pe insulă. Artistul nu a avut rețineri și și-a adus din nou aminte de scandalurile cu CRBL, colegul lui de echipă.
TJ a fost propus și pentru eliminare
TJ Miles a mărturisit că solistul este o persoană cu două fețe, în care nu trebuie să ai încredere, pentru că-și urmărește decât propriul interes.
„El este cel care le știe pe toate, dar nu face nimic. Dacă vrea să fie antrenor va fi periculos. El încearcă să manipuleze oamenii”, a declarat TJ Miles, la PRO TV.
După ce s-a întors de pe insula Exilului, TJ Miles a aflat că a fost propus spre eliminare. Alături de al au mai fost nominalizați Mari Fica și Cătălin Zmărăndescu. Marți seară, 22 martie, telespectatorii sunt cei care vor decide, prin intermediul votului, cine își va face bagajele și-și va lua adio de la competiția din Dominicană.