Așa-zisul parlament de la Tiraspol, nerecunoscut internațional, a adoptat inițiativa liderului de facto al regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, privind interzicerea utilizării termenului „Transnistria”. Conform noii legislații, folosirea acestui termen va atrage amenzi de până la 10.000 de lei moldovenești (aproximativ 500 de euro) sau arest pentru până la 15 zile.
Vadim Krasnoselski a prezentat proiectul de lege la sfârșitul lunii august, echivalând cuvântul „Transnistria” cu simbolurile nazismului. „La noi nu poate fi folosit termenul Transnistria. Acesta înseamnă sânge, suferință, ură, război”, a declarat acesta.
Numele oficial utilizat de autoritățile din teritoriul separatist este Republica Moldovenească Nistreană (RMN). Inițiativa a fost susținută în unanimitate de parlamentul nerecunoscut, iar pedepsele au fost înăsprite comparativ cu propunerea inițială a lui Krasnoselski.
Postul de televiziune TSV a detaliat că „legea prevede răspunderea sub formă de arest pentru 15 zile” sau amendă de până la 416 lei pentru persoanele fizice. Funcționarii pot fi sancționați cu amenzi de până la 787 lei, iar persoanele juridice cu până la 10.112 lei.
După votarea legii, Krasnoselski a afirmat că „astăzi a triumfat dreptatea istorică” și că termenul „Transnistria” este „o manifestare a nazismului”. El a afirmat că pentru el, cuvântul conține referințe la „foamea, devastarea, uciderea oamenilor, Holocaustul” și că utilizarea sa reprezintă o „jignire”.
La Chișinău, autoritățile au declarat că inițiativa contravine realităților istorice. Biroul pentru politici de reintegrare a subliniat că termenul „Transnistria” era prezent înainte de Primul Război Mondial, desemnând teritoriile din stânga Nistrului, locuite predominant de moldoveni.