Ministerul polonez al Apărării a anunțat că aproximativ 230.000 de tineri vor fi convocați anul viitor pentru evaluare militară, care va avea loc în perioada 3 februarie – 30 aprilie. Cei care nu se prezintă riscă să fie arestați și amendați, conform Agerpres.
Această procedură este parte a recrutării obișnuite pentru înregistrarea în evidențele militare, implicând o examinare medicală pentru evaluarea stării fizice și psihologice. Tinerii evaluați vor fi repartizați unităților militare care îi vor mobiliza în caz de război.
Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în Polonia din 2009, dar nu a fost abolit. Un nou amendament legislativ indică faptul că absența nejustificată de la o convocare militară poate duce la amendă și arestare, iar poliția are autoritatea de a-i conduce forțat pe tineri la centrele de recrutare.
În 2025, sunt așteptați toți bărbații născuți în 2006, cei născuți între 2001 și 2005 care nu au primit o categorie de aptitudine pentru serviciul militar activ, și cei declarați temporar inapți în 2023 și 2024. Femeile născute între 1998 și 2006 care au calificări utile armatei, precum cele din domeniul medical, și care absolvă în 2024-2025, trebuie de asemenea să se prezinte la comisariatele militare.
Aceste măsuri sunt influențate de îngrijorările legate de securitatea națională a Poloniei, după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022. În acel an, aproape 14.000 de recruți s-au alăturat armatei poloneze pe bază de voluntariat, cel mai mare număr din 2009 de la suspendarea serviciului militar obligatoriu.
Guvernul de la Varșovia a implementat mai multe strategii pentru a stimula înrolările, inclusiv programe de serviciu militar voluntar plătit și sesiuni gratuite de pregătire cu instructori militari.