Aplicații din industria întâlnirilor online precum Tinder și Grind nu respectă polica de protejare a datelor cu caracter personal, aceștia vânzând informațiile fiecărui utilizator câtre diverse companii, inclusiv orientarea sexuală, conform AFP.

Acest lucru sa aflat marți, când o companie norvegiană a făcut o sesizare.

Persoanelor care vor să își facă un cont pe Grind, ”cea mai mare reţea mondială de întâlniri pentru persoane gay, bi, trans şi queer”, le sunt partajate datele prin GSP, adresa IP, vârstă, nume, sex și multe alte date cu caracter personal pentru a le folosi în publicitate.

”Industria publicitară încalcă legea în mod sistematic”, este concluzia trasă în urma unui raport ”Out of Control” (”Fără control”), document realizat de agenția norvegiană care specifică și faptul că aceste aplicații de date oferă inclusiv orientarea sexuală a utilizatorilor.

”De fiecare dată când deschideţi o aplicaţie, precum Grindr, actorii publicitari primesc datele dumneavoastră GPS, datele de identificare ale dispozitivului şi chiar şi faptul că utilizaţi o aplicaţie pentru întâlniri gay. Este o încălcare nebunească a drepturilor europene de confidenţialitate a utilizatorilor”, denunţă activistul austriac Max Schrems într-un comunicat de presă.

Tinder este și ea pe lista celor reclamați, Match Group, operatorul aplicației de întâlniri, mai având sub patronatul său alte 45 de companii.

Aplicațiile pentru întâlniri nu sunt singurele vizate. Pe listă apar si aplicații pentru monitorizarea perioadelor fertile cum sunt Clue şi MyDays, o aplicație cu caracter religios Qibla Finder și My Talking Tom, aplicație destinată copiilor, care înregistrează toate sunetele din încăpere.

”La douăzeci de luni de la intrarea în vigoare a GDPR (Regulament General de Protecţia Datelor aplicabil în Uniunea Europeană începând din mai 2018 – n.a.), consumatorii sunt încă urmăriţi pe scară largă şi sunt supuşi profilării online şi nu au niciun mijloc pentru a afla ce entităţi le prelucrează datele şi cum să le oprească”, deplânge Consiliul pentru protecţia consumatorilor.

AFP declară faptul că reprezentanții companiei Beijing Kunlun, deținătoarea Grind, nu a făcut public comentarii privind acest subiect.