Timpul este văzut în mod tradițional drept măsurarea distanței dintre evenimente. Știm că se împarte în trei stări ale actualizării. Timpul poate fi trecut, prezent și viitor. Trecutul este cel care se află înaintea actualizării. Trecutul este ceva ce a fost, prezentul este actualitatea, ceva ce nici nu putem sesiza. Pe când viitorul este ceva nesigur, ceva ce poate fi realizabil.
Pentru Isaac Newton timpul este o curgere continuă. În lucrarea sa „Principia” e că timpul „curge” constant, la fel pentru toți. Timpul este ca un Demiurg, acesta nu poate fi nicidecum afectat de evenimentele care au loc sub cupola sa. O descriere care a fost infirmată de Albert Einstein. Pentru fizicianul modern se pare că viteza de „curgere” a timpului nu este aceeași în tot Universul. Einstein oferă o nouă determinare a timpului prin intermediul relativității pe care o invocă.
Timpul este legat de spațiu
Cum pentru Einstein nu mai există acel spațiu inert deconectat de elementele sale, în cazul lui Einstein există un alt tip de spațiu. Unul care este legat de timp. Astfel că timpul are o altă manifestare, una care este condiționată de spațiu. Relativitatea ne spune un lucru foarte important despre condiția timpului. Relativitatea timpului nu este cauzată de vârsta noastră, e cauzată de viteză mișcării prin spațiu.
În noua viziune timpul devine o a patra dimensiune din Univers. Una printre celelalte 3 dimensiuni ale spațiului cu care suntem obișnuiți (înălțime, lățime și lungime). Să mergi prin spațiu-timp presupune o deplasare prin timp, care încetinește și deplasarea prin spațiu. Doar o poziție fixă în spațiu ne pate garanta o viteză mai mare de deplasare în timp.
Un experiment vine să confirme această teorie: Oamenii de știință au montat ceasuri atomice pe avioane. Unele care se deplasau cu viteze foarte mari. După ce au aterizat avioanele s-a făcut o comparație între ceasurile atomice și cele de la sol. Existau mici diferențe, care fuseseră prevăzute exact de ecuațiile matematice a relativității.