Reclamă

Moartea rapperului Nosfe a survenit neașteptat și o lume întreagă îl plânge pe artist. La doar 37 de ani, acesta s-a stins din viață. Mădălina Crețan, soția sa, a fost cea care l-a găsit căzut la pământ. 

Moartea lui Nosfe a fost un șoc și ideea că nu se mai află în această lume este greu de acceptat. La scurt timp după deces, soția rapperului a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

Soția lui Nosfe, mesaj dureros de adio

Pa pagina sa de Instagram, Mădălina Crețan a postat o fotografie pe InstaStory, în care apare soțul ei. De asemenea, a transmis și un mesaj.

”Iubirea mea …”, a scris Mădălina Crețan pe fotografia postată pe InstaStory.

Captură InstaStory

Oamenii legii au deschis un dosar penal

După ce s-au deplasat la fața locului și au constatat decesul, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

”La data de 16 octombrie, în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești și nu mai reacționează.

Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.

S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, a transmis Inspectoratul de Poliție prin intermediul unui comunicat.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro