Theodor Stolojan, fost premier și președinte al PNL, a afirmat că partidele mari din România, precum PNL și PSD, și-au menținut metodele tradiționale de mobilizare a alegătorilor, bazându-se mai mult pe sprijinul liderilor locali, decât pe comunicarea digitală modernă. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Digi24.
„Din păcate, PNL-ul, ca și PSD-ul, au rămas, ca să spunem așa, într-o tradiție mai veche, care nu mai corespunde cu stadiul actual al dezvoltării societății românești, și anume ideea că avem – în cazul PNL – 300.000 de membri, avem primari, 1200 și ceva, avem președinți de consilii județene, avem consilieri, etc și avem și un bazin electoral care simpatizează cu valorile, cu ideile, cu programele Partidului Național Liberal și, prin urmare, votul și mobilizarea noastră a țintit acest bazin electoral,” a spus Stolojan.
Cu toate acestea, Stolojan a subliniat că societatea s-a schimbat radical, fapt care impactează strategia de comunicare și mobilizare, accentuând importanța mesajelor personalizate pe rețelele sociale. El a subliniat că indivizii nu mai pot fi priviți ca grupuri omogene, ci ca entități separate, având acces la mass-media digitală și comunicare modernă.
Stolojan a arătat că acest aspect esențial a fost omis de partidele politice românești, iar strategiile lor electorale nu au ținut pasul cu nevoile schimbătoare ale electoratului. „Problemele guvernării care erodează, lipsa de atenție, ideea că dacă ai făcut o autostradă sau ai făcut nu știu ce altă investiție, lumea va nota, va fi recunoscătoare, te va vota. Așa ceva nu funcționează dacă nu ajungi să cunoști problemele reale la nivelul oamenilor,” a mai adăugat Stolojan.
În plus, Stolojan a calificat drept negativă asocierea PNL cu președintele Klaus Iohannis, afirmând că acesta a avut o reputație nefavorabilă în al doilea mandat. „Președintelui Iohannis, meritat sau nemeritat, i s-a creat o atmosferă total nefavorabilă vizavi de ceea ce a făcut dânsul în cele două mandate, în special în cel de-al doilea mandat,” a declarat Theodor Stolojan.
Stolojan a recunoscut greșelile proprii și strategice ale partidului, subliniind nevoia de a aduce schimbări fundamentale în abordarea politică și electorală, pentru a reflecta mai bine realitățile și provocările cu care se confruntă România.