Reclamă

În urmă cu doi ani, s-a iscat un scandal monstru între Dorian Popa și Theo Rose. Totul a pornit de la o glumă pe care cântăreața a făcut-o la adresa lui Cheluțu pe rețelele de socializare. Deși cu timpul, lucrurile s-au limpezit, recent, în cadrul emisiunii moderate de Cătălin Măruță, subiectul controversat a revenit în atenția publicului. Iată ce declarații a oferit îndrăgita artistă cu privire la incidentul din mediul online.

Dorian Popa a reacționat acid

Acum doi ani de zile, Theo Rose a glumit pe seama lui Cheluțu, câinele adoptat al lui Dorian Popa. Vloggerul a aflat și s-a supărat extrem de tare. Bruneta s-a filmat alături de Boier Bibescu, iar videoclipul a ajuns repede viral în mediul online. Replicile care l-au mâhnit pe cântăreț au fost nevinovate. Cei doi nu s-au gândit la acel moment că Dorian Popa se va supăra atât de tare.

„Bine ai venit în vlogul meu, în curte la Dorian Popa”, spus Boier Bibescu. Theo a răspuns imediat: „Cheluțu, unde ești?”. „Uite-l în spate acolo, s-a înecat”, îi răspunde Boier Bibescu lui Theo Rose. Reacția cântăreței a fost cea care i-a pus capac lui Dorian Popa„Ce rău îmi pare de el, ce rău îmi pare de el”.

Artistul s-a simțit atacat și a reacționat dur. El a susținut că cei doi au făcut glume pe seama familiei sale moarte. Ceea ce nu au știut Boier Bibescu și Theo Rose a fost faptul că tatăl vloggerului a murit în urmă cu câțiva ani.

„Hâtz Jonuțule cu bună dimineața. Până mai ieri, Boier Bibescu era un băiat extraordinar, la care mergeam la studio și compunea muzică și avea și un cățel pe care îl iubea mult. Iar Theo Rose era o domnișoară la început de drum care își dorea succes. Acum l-au primit”, a dezvăluit Dorian Popa.

Ulterior, el a postat un videoclip cu Theo Rose și Boier Bibescu, alături de mesajul: „Acum ei sunt la un ALT NIVEL… fac glume cu familia mea moartă”.

@video.clipuri1 #theorose #dorianpopa #fy #2022 #bucuresti #videoclipuri1 ♬ original sound – videoclipuri1


Totuși, securea războiului pare să se fi îngropat cu timpul. Însă, recent, în cadrul emisiunii de la Pro TV, prezentate de Cătălin Măruță, Theo Rose a făcut câteva clarificări cu privire la neînțelegerile dintre ea și artist.

Invitata omului de televiziune a participat, inevitabil, la provocarea sosurilor iuți, unde a transmis un mesaj clar către celebrul vlogger. Însă, nu oricum. Cătălin s-a transpus în Dorian Popa, pentru ca brunetă să își expună opinia în mod direct, exact ca și cum i-ar fi spus cântărețului.

„Știi foarte bine că nu am spus nimic cu răutate și nici cu intenție. Puteai să nu mă iei în seamă, că nu sunt eu fată rea. Nu am nimic cu Cheluțu. Eu iubesc animalele. Ai exagerat când ai spus că am vrut să râd de familia ta moartă”, i-a transmis Theo Rose lui Dorian Popa, prin rolul pe care și l-a asumat Cătălin Măruță.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro