Faimoasa cântăreață, în vârstă de 25 de ani, care a deschis în ultima perioada paginile ziarelor, după ce s-a despărțit de Alex Leonte, se pare că s-a luptat în trecut cu o afecțiune nemiloasă.

Theo Rose a suferit o vreme îndelungată de anxietate. Tulburarea i-a pus numeroase piedici, însă a avut mare noroc de cei dragi. Artista a mărturisit în cadrul unui interviu cum a depășit problema și prin ce stări a trecut. 

Vedeta s-a luptat cu una dintre cele mai cunoscute boli

Theo Rose și-a deschis sufletul în fața fanilor și a celor care o urmăresc și a vorbit cu lux de amănunte despre cea mai grea perioadă din viața ei. Situațiile prin care a trecut, au determinat-o pe fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities!” să recunoască oamenii care se confruntă cu această afecțiune.

Mai mult decât atât, vedeta a susținut că au existat persoane în viața sa care au făcut afirmații nefondate. Anxietatea este o tulburare care apare indiferent dacă ești sau nu solicitat de diferite activități.

„Îmi era atât de frică încât am vrut ca oamenii care sunt în fața mea atunci când intru pe scenă, în cazul în care mi se face rău, să știe de ce. Și să știe ce să facă. Mi-am luat o marjă de apărare, să știu că oamenii mă vor ajuta, pentru că știu despre ce e vorba. Nu ai anxietate doar când stai degeaba, ci și când ai multă treabă”, a declarat Theo Rose.

@diana.blogger #tiktok #foryoupage #viral #fyp #theoroseoficial #theoroseoficial #chisinaumoldova ♬ Originalton – kavkazguild


Deși este mereu cu zâmbetul pe buze și aparent nimic nu o poate dărâma, bruneta ascunde în spatele atitudinii pe care o abordează o ființă care a trecut prin cele mai grele încercări. Odată cu celebritatea, Theo a cunoscut și o față mai puțin plăcută a societății de astăzi. Presiunea care a fost pusă asupra sa a ajuns să se reverse în sănătatea ei.