În urmă cu doar câteva zile scena mondenă a fost zguduită de despărțirea dintre Theo Rose și Alex Leonte.

Totul a ieșit la iveală după ce artista a fost surprinsă în compania noului iubit, Anghel Damian. Vestea a venit ca un șoc pentru fanii cântăreței și i-a întors pe mulți împotriva ei. După ce a văzut valul de reacții negative și critici, Theo Rose le-a răspuns tuturor cârcotașilor.

Recent, Theo Rose a anunțat că relația de cinci ani pe care o avea cu nepotul lui Nea Mărin s-a terminat și că iubește, din nou. Vestea nu a fost pe placul internauților, care nu au ezitat să o critice și s-au plasat de partea lui Alex Leonte. Mai mult, pe lângă despărțire, noua relația a lui Theo Rose a stârnit și mai multe controverse. Așa că după ce a văzut valul de critici, artista nu a mai stat pe gânduri și le-a dat tuturor replica.

„Mă prieteni, să știți că eu nu mă fac că plouă! Eu văd tot ce se întâmplă în jurul situației ăsteia și stau și încasez. Că dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa, înseamnă că știe el mai bine de ce și că așa va fi mai bine. Ne va arăta timpul care a fost scopul real al acestei întâmplări. Nu mi-e frică de asta.

Eu ce era de spus, v-am spus și n-am mâncat rahat. Ce să zic! Ca să termin într-o notă pozitivă, v-am zis așa ca să mai știți ce gândesc. Că toată lumea zice acum ce gândește, e belea mare ce se întâmplă. De parcă zici că nu s-ar mai despărți lumea. La final, toți ne despărțim. Că ne desparte moartea, că ne despărțim noi, tot aia e. Nu a murit nimeni din așa ceva, vă zic, o să fie bine!”, le-a spus Theo Rose internauților.

Theo Rose rupe tăcerea și răspunde valului de critici venit după despărțirea de Alex Leonte! Ce a transmis artista
Social media

De cât timp s-au despărțit, de fapt, Theo Rose și Alex Leonte

Theo Rose și Alex Leonte și-au spus adio după cinci ani de relație. Aceștia au ținut totul departe de ochii curioșilor, însă „secretul” li s-a aflat de curând. Despărțirea a stârnit un val de reacții, mai ales că Theo Rose a fost surprinsă alături de noul partener. Cei doi nu au vrut să dea prea multe detalii despre când și cum s-au terminat lucrurile între ei, însă au fost dați de gol. Cel care a spus totul este chiar Nea Mărin.

„Nu știam nimic. L-am sunat pe Alex și mi-a zis că ei de trei săptămâni nu mai sunt împreună. Știu că se înțelegeau bine, că erau tot timpul împreună la evenimente. El ( n.r. Alex Leonte) este neschimbat. A zis că așa o fost să se întâmple și că fiecare cu treaba lui. Oricum eram convins că se va întâmpla chestia asta. Trăiesc în lumea voastră, lumea tinerilor, și văd ce se întâmplă. Eu l-am atenționat de foarte mult să aibă grijă și el a înțeles. Celebritatea le schimbă viața tinerilor.”, a declarat Nea Mărin