Theo Rose este foarte discretă atunci când vine vorba de viața sa personală. Cei doi nu au fost surprinși în public de prea multe ori, însă iubirea dintre ei este foarte puternică. Cântăreața trăiește de aproximativ 5 ani cu Alex Leonte, însă până acum nu au făcut pasul cel mare de a-și uni destinele în fața lui Dumnezeu.
Theo Rose are foarte mulți fani și se bucură de un succes mare în plan profesional. Este urmărită zilnic de mii de susținători pe rețelele de socializare, acolo unde fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” postează în fiecare zi. Artista o duce bine și în plan personal, iar acum a oferit declarații neașteptate despre căsătorie. Oare are de gând să devină, în mod oficial, soția lui Alex Leonte?
Theo Rose, părere sinceră despre căsătorie
Theo Rose și Alex Leonte sun împreună de 5 ani și tot de atăția ani locuiesc împreună, așa că fanii sunt tare curioși să afle ce au de gând cei doi, de fapt. Artista a mărturisit că o căsătorie este un pas extrem de important pentru fiecare în parte și că trebuie făcut în momentul în care ești ferm convins de faptul că îți dorești să trăiești toată viața alături de acea persoană.
Se pare că încă nu își doresc să facă pasul cel mare, însă iubirea dintre ei este foarte mare.
„Nu am fost cerută. Locuiesc cu același om de aproape cinci ani. Nici nu cred că ar mai fi cazul. Prețuiesc căsătoria. E un legământ special pe care îl faci când ești convins de faptul că îți dorești o viață întreagă alături de persoana de lângă tine. Te sperie căsătoria atunci când nu ai o convingere în sensul ăsta. Eu mi-am dat timp să înțeleg ce trăiesc, ce vreau, ce caut. Nimic nu mă poate presa să fac un pas atât de important”, a spus vedeta.