Reclamă

Theo Rose este o femeie împlinită, din toate punctele de vedere. Artistei îi merge de minune pe plan profesional și are proiecte și concerte pe bandă rulantă. Însă, la fel de bine îi merge și pe plan personal, iar de când a apărut Sasha în viața ei, nimic nu mai este la fel. Micuțul este centrul Universului ei și nu este moment în care să nu se gândească la el, chiar și atunci când este pe scenă.

Theo Rose a promis fanilor că nu va lua o pauză prea mare de la muzică și concerte și s-a ținut de cuvânt. Artista a urcat pe scenă la câteva săptămâni de când a devenit mămică și, tot la fel de repede, a și reintrat în forma de dinainte de naștere. Theo se bucură din plin de tot ceea ce se întâmplă în viața lui, contrar celor speculate de fani.

Ieri seară, artista a urcat pe scena din Afumați, acolo unde a susținut un concert în fața a sute de fani veniți special pentru ea. Și, pentru că mereu rezonează de minune cu cei din fața scenei, Theo le-a pregătit tuturor o surpriză. Și anume, l-a arătat pe micuțul Sasha într-un videocall. Toți cei prezenți au putut să-l audă pe Sasha cum plânge, cel mai probabil, de dorul mamei sale.

@theorose♥️ multumesc!

♬ sunet original – Theo Rose

Theo, emoționată la maxim

Theo Rose nu a fost deloc speriată de faptul că va deveni mămică și de responsabilitățile care au venit la pachet cu acest rol. Din contră, a lăsat că lucrurile să decurgă natural și, spre norocul ei, a și avut parte de tot ajutorul din lume. Atât părinții ei, cât și Anghel Damian se implică exemplar în creșterea celui mic.

În urmă cu ceva timp, Theo povestea că a convenit cu Anghel să facă cu rândul la copil, astfel încât amândoi să aibă timp și să se poată concentra asupra proiectelor profesionale pe care le au în derulare.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro