Reclamă

Theo Rose este pe cai mari! Artista a semnat cu postul de televiziune Pro TV. În viitor aceasta va fi implicată în mai multe proiecte televizate la acest post de televiziune, având în vedere că perioada contractului este de trei ani.

Cât despre noul său proiect de la Pro Tv, Theo Rose nu a vrut să dea foarte multe detalii legat de acesta. Singurul detaliu pe care l-a oferit a fost că nimeni nu s-ar fi gândit ca ea să facă parte dintr-o astfel de emisiune. În orice caz, vedeta este în culmea fericirii că s-a alăturat acestui trust tv.

Cel mai probabil Theo Rose va dezvălui în ce proiect este implicată chiar în toamna acestui an când va fi lansată noua grilă a postului.

„E onorant…”

Sursa: Social media

„Am foarte mult de cântat și multe proiecte noi, la televizor, la Pro TV. Treaba e că o să fii tare mândru când o să afli despre ce e vorba. Nu e legat de muzică. O să fie ceva nou la care poate nu te-ai fi gândit. Acum fac parte din marea familie a Pro TV.  Pentru mine e onorant! Am mai făcut parte și din alte familii și care m-au ajutat să evoluez.” a declarat Theo Rose pentru click!

În curând, artista va împlini frumoasa vârsta de 25 de ani. Tot ceea ce își dorește de ziua sa este să fie sănătoasă și fericită, iar celelalte lucruri vor veni de la sine. Aceasta și-a dat seama că Divinitatea are un plan pentru ea, iar cât timp muncește lucrurile vor merge ca pe roate.

„Să fiu sănătoasă și fericită! După pot să le fac pe toate. Mi-am dat eu seama că Dumnezeu are un plan cu mine și că atâta timp cât muncesc și sunt sănătoasă merge.” a mai declarat Theo Rose pentru sursa citată anterior


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro