Reclamă

Termenul limită pentru montarea repartitoarelor de căldură a fost amânat cu încă un an, până la 31 decembrie 2025, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Energiei. Această decizie a fost luată ca răspuns la cerințele exprimate de societatea civilă, după cum a comunicat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei a precizat că amânarea termenului este menită să permită românilor să își achiziționeze și să își instaleze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, în clădirile de tip condominiu conectate la sistemul centralizat de încălzire. În sprijinul familiilor cu venituri mici, se va acorda o compensație de până la 750 de lei pentru montarea acestor dispozitive.

„Prin iniţiativa Ministerului Energiei, prin ordonanţa de urgenţă promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-şi monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Dăm, astfel, curs solicitărilor venite din partea societăţii civile şi acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive,” a declarat Sebastian Burduja.

Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 30 decembrie 2024, proiectul de Ordonanță de Urgență care include aceste măsuri fiscale pentru anii următori, amânând astfel alte prevederi legale care privesc montarea repartitoarelor până la data nou stabilită.

În același context, Ministerul Energiei intenționează să continue sprijinirea consumatorilor vulnerabili printr-o ordonanță de urgență care va detalia mecanismul de acordare a ajutorului financiar condiționat de montarea repartitoarelor și robineților de reglaj a consumului de energie termică.

Potrivit comunicatului Ministerului Energiei, măsura de amânare a termenului de montare vine alături de suspendarea sancțiunilor pentru cei care nu instalează aceste dispozitive până la termenul stabilit, urmând ca până la sfârșitul anului 2025 să fie posibilă montarea sistemelor de măsurare a consumului fără risc de penalități.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro