Astăzi, 11.02.2020, a avut loc şedinţa Delegaţiei Permanente a Partidului Forţa Naţională, care s-a concentrat pe pregătirea organizaţiilor din teritoriu pentru alegerile locale.

La finalul întâlnirii, preşedintele interimar al Partidului Forţa Naţională, dl. Teodor Meleşcanu, a susţinut scurte declaraţii de presă:

„Am primit de la 34 de judeţe propuneri de candidaţi. Dorim foarte mult ca aceşti candidaţi să hotărască dacă merg singuri în alegerile locale sau dacă doresc să participe împreună cu partenerul nostru PSD sau cu alte formaţiuni politice în această cursă electorală. Drept urmare, fiecare organizaţie judeţeană are dreptul să opteze dacă merge singură sau în parteneriat cu altă formaţiune. Vom avea candidaţi pentru primării, pentru consilii locale şi judeţene.

Delegaţia Permanentă a discutat şi manifestul politic pe care Forţa Naţională îl propune pentru alegeri, manifest care are la bază patriotismul, respectarea românilor, relansarea agriculturii, sprijinirea capitalului românesc, reindustrializarea României, protecţia mediului, societate digitală.

Cu toţii suntem preocupaţi să ne prezentăm într-o formă foarte bună la alegerile care se apropie, dar şi să dezvoltăm Forţa Naţională, cât mai rapid, într-o formaţiune politică importantă”, a mai afirmat preşedintele interimar Teodor Meleşcanu.