Teo Trandafir are de-a face numai cu situații neprevăzute în direct.

Teo Trandafir este un titan al televiziunii. Vedeta este prezentă de ani de zile pe micul ecran și a realizat mereu emisiuni în regim live. Deși poate părea ușor din fața televizorului, astfel de formate nu sunt deloc ușor de realizat, iar prezentatoarea știe asta foarte bine.

Teo Trandafir nu a fost deloc lipsită de incidente la filmări. Oricât de profesionistă ar fi ea, întreaga emisiune nu depinde doar de ea, ci și de invitații ei. Așa cum este de așteptat, înainte de orice ediție, în spate, sunt zeci de ore de pregătire a materialelor, dar și invitaților.

Tocmai când credea că le-a văzut și le-a trăit pe toate în calitate de prezentator, Teo Trandafir a avut parte de o surprinză. Fix în timpul transmisiunii pe TV, unul dintre invitații ei a leșinat. Era vorba chiar despre un medic care venise să discute pe larg anumite probleme de sănătate ce pot apărea la nivelul plămânilor.

Nici bine nu începuse discuția, că Teo Trandafir a văzut că doamna doctor nu se simte prea bine. Dialogul dintre ele nu a durat prea mult, iar asta pentru că invitata a leșinat cu capul pe masă. A fost un moment delicat, însă Teo, ca o adevărată profesionistă, a știut cum să gestioneze situația.

Teo Trandafir, peripeții în direct. Unul din invitații ei a leșinat cu capul pe masă
Youtube

Teo Trandafir a dat dovadă, încă o dată, de profesionalism

A comunicat din priviri cu regia care a sesizat că ceva este ciudat. Imediat, cameramanii au îndreptat cadrul către prezentatoare. Deși nu știa deloc subiectul din punct de vedere medical, Teo a reușit să acapareze imediat atenția. În timp ce pe TV se vedea doar ea, echipa a reușit să scoată pe doamna doctor din platou.

După ce și-a revenit, a spus că nu a fost nimic grav. Aceasta nu a apucat să mănânce de dimineață și i-a scăzut glicemia. Din fericire, totul a decurs bine, iar emisiunea a mers mai departe.

„Stăteam de vorbă cu o doamnă doctor despre pneumonia pneumococică. În timp ce vorbeam, a leșinat cu capul pe masă. Eu ce era să fac?! Am făcut semn în regie să dea cadru pe mine și am scos-o pe doamna doctor.”

Distribuie

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.