Reclamă

O grupare de aproximativ 15 inși a încercat aseară o tentativă de jaf asupra unei furgonete blindate, care transporta milioane de euro. Incidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 23:00 GMT, pe o porțiune de autostradă între Milano și Lodi, relatează presa din Italia.

Hoții s-au folosit de o metodă încercată și în urmă cu 6 ani, dar nici atunci nu au reușit să ducă planul la bun sfârșit. Gruparea a poziționat 10 mașini, cel mai probabil furate, pe cele două sensuri de mers și le-au incendiat. Au presărat cuie pe carosabil pentru ca dubița să facă pană și să nu mai poată înainte. Aceștia au pregătit și un camion pentru a străpunge furgoneta.

Din păcate pentru hoți, șoferul dubiței blindate nu sa pierdut cu firea și a reușit să treacă de zidul de mașini incendiate, găsind adăpost la o benzinărie din apropiere.

Potrivit cotidianului Corriere della Sera, un echipaj al poliției rutiere se afla în zonă.

Circulația pe autostradă a fost închisă timp de câteva ore pentru eliberarea carosabilului, timp în care s-au format ambuteiaje, zona fiind circulată intens.

Tentativa de jaf de marți seara a fost copiată după cea din 2014, hoții folosind aproximativ același loc și aceeași metodă. Din fericire și atunci șoferul a reușit să salveze milioanele de euro.

Cele aproximativ 15 persoane implicate în jaf au reușit să fugă folosind șapte sau opt mașini furate. Mașinile au fost găsite ulterior incendiate pe un drum de țară.

Potrivit agenției ANSA, care citează compania Battistolli, proprietara furgonetei, nici șoferul și nici dubița blindată nu au pățit nimic.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro