PSD, PNL, USR și UDMR se află în plin proces de negociere la Guvern, iar tensiunile nu întârzie să apară. Președinta USR, Elena Lasconi, a fost prezentă la discuții după ce partidul său a reclamat în repetate rânduri că nu a fost invitat. În timp ce reprezentanții PNL și PSD declară că invitația nu era necesară, Lasconi a subliniat că absenta invitației reprezintă o lipsă de respect față de USR.
„Am auzit o grămadă de minciuni în ultima vreme, cum că nu am participat la două dintre întâlniri și de fapt a fost numai una singură. Și din respect pentru liderii coaliției, i-am sunat înainte de a face comunicarea că nu o să particip la târguiala pentru ministere. Și eu nu am primit această invitație, am văzut de la televizor că există o întâlnire și că USR nu dorește să participe”, a declarat Elena Lasconi la Palatul Victoria.
Lasconi a mai adăugat că „USR dorește să participe pentru binele românilor la guvernare, dacă vom avea niște puncte foarte clare pe care să le facem și să le spunem românilor ce avem de gând să facem pentru ei și dacă avem bani pentru asta”.
Pe marginea negocierilor, pretenția USR pentru transparență a fost un punct central în discuțiile cu ceilalți lideri politici. „Discuția era hai să facem repede coaliția, să împărțim ministerele și ei nu aveau transparență nici la prezentarea bugetului”, a completat Lasconi.
Președinta USR a subliniat diferențele de viziune politică: „Reprezentanții celor din PSD și PNL spun că trebuie să vorbiți cu cei mari. Asta este marea diferență dintre felul cum s-a făcut politică timp de 35 de ani și ce îmi doresc să se întâmple pentru România”, a spus ea.
Lasconi exprimă și o dorință de a accelera formarea noului guvern: „Pentru asta avem nevoie de transparență, avem nevoie de parteneri de încredere care să trateze cu respect fiecare partener”, a concluzionat Lasconi.