Aseară au fost nominalizați pentru a pleca primii concurenți de la „Survivor”. Meciul de imunitate a fost câștigat de „Războinici”. La fel cum s-a întâmplat și ieri, ei s-au dovedit mult mai puternici. Drept urmare, echipa adversă a fost obligată să elimine un coechipier, iar Cătălin Zmărăndescu a fost o variantă.

Traseul pentru jocul de imunitate de la „Survivor”  nu a fost deloc simplu. Concurenții au de parcurs un tobogan cu apă, au înotat într-un bazin, apoi au trebuit să treacă peste un pod înalt. La final, au urmat nominalizările „Faimoșilor” pentru concurentul care va pleca.

Tensiuni la „Survivor România”, între Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu

Se pare că există deja tensiuni și probleme în echipa „Faimoșii”. Cătălin Zmărăndescu a atras asupra lui mai multe păreri negative, printre care și cea a lui Rengle. Acesta l-a votat aseară și a motivat foarte tăios motivul pentru care o face.

Dansatorul își dorește pace și armonie în echipă și consideră că fostul bodyguard al lui Gigi Becali nu se încadrează aici încă. Rengle nu a intenționat să se certe cu el, ci i-a oferit mai mult o critică constructivă, care să îi ajute pe viitor pe toți din echipă.

„Voi sta întotdeauna drept în fața adevărului și a iubirii. Eu o să-l nominalizez pe Cătălin Zmărăndescu și am să-mi motivez această decizie. Pe lângă tot ce s-a discutat azi, pe lângă dezechilibrarea energiei echipei, pe lângă faptul că acoperișul e făcut mai bine în partea domnului… Pe mine m-a deranjat atitudinea lui față de TJ, care a fost una foarte agresivă.

Cred că ego-ul lui Cătălin este o boală. Și orice boală poate fi vindecată. Eu îmi doresc ca această nominalizare să îl trezească pe Cătălin, să devină un om autentic. Să înțeleagă că aici suntem toți antrenori unii pentru alții și nu ne dorim un singur antrenor pentru echipă”, a spus Emil Rengle, în cadrul emisiunii de pe Pro TV.

Tensiuni la „Survivor România”, între Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu. Ce s-a întâmplat între cei doi, în Dominicană
Instagram

Cine l-a susținut pe Emil Rengle în fața lui Cătălin Zmărăndescu

Fostul luptător K1 trebuie să își modifice neapărat atitudinea dacă vrea să mai rămână în competiție. Laura Giurcanu l-a susținut pe Rengle atunci când și-a exprimat părerea despre Cătălin. Modelul consideră că nu a înțeles nimic din sfaturile date de Rengle și continuă să fie defensiv degeaba.

„Emil a dat niște motive pentru care el crede că nu ar mai trebui să fie Cătălin aici, iar Cătălin a zis că motivele lui Emil nu sunt valide absolut deloc, ci că e strict vorba despre el. Nu mi se pare corect pentru că e fix cam ce a spus Emil, cumva o chestie de ego.

Atitudinea ta de șef a văzut-o toată lumea. Nu este nicio problemă, doar că ea se câștigă și se câștigă aici. Noi te apreciem și respectăm foarte mult pentru ce ai făcut până în acest moment al vieții tale, dar atitudinea de șef șe câștigă și se bazează pe ce faci aici.”, a completat ea.

Tensiuni la „Survivor România”, între Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu. Ce s-a întâmplat între cei doi, în Dominicană
Instagram