Summitul Uniunii Europene de joi a fost scena unei confruntări intense între premierul slovac Robert Fico și președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la tranzitul gazelor naturale rusești, conform relatărilor Le Point, preluate de news.ro. Discuțiile s-au desfășurat cu ușile închise și fără telefoane mobile.
Robert Fico a susținut că a fost ținta unor atacuri personale din partea lui Zelenski, pe fondul refuzului categoric al Kievului de a autoriza tranzitul gazelor naturale rusești după expirarea contractului cu Gazprom, programat pe 30 ianuarie.
„Nu vom permite ca alte miliarde să fie câștigate cu sângele nostru,” i-a transmis Zelenski lui Fico, indicând poziția inflexibilă a Ucrainei. Fico a calificat această atitudine drept „absurdă” și a argumentat că Slovacia intenționează să achiziționeze doar gaze non-rusești, transportate prin Ucraina. „Cum poți să justifici asemenea pagube economice unui stat membru (UE) care ajută Ucraina?” a întrebat indignat premierul slovac.
În cadrul discuțiilor, Zelenski i-ar fi propus lui Fico o compensare de 500 de milioane de euro din activele rusești înghețate, în schimbul sprijinului Slovaciei pentru aderarea Ucrainei la NATO, însă oferta a fost respinsă de Fico.
Acest episod scoate la suprafață o fractură strategică mai profundă în rândul țărilor europene cu privire la politica față de Moscova. Zelenski menține un curs dur, refuzând orice compromis înaintea unei victorii totale, în timp ce Fico, având sprijinul premierului ungar Viktor Orban, pledează pentru negocieri imediate și sugerează că Ucraina a fost „antrenată într-o aventură de către țările occidentale”.
„Nu sunt un copil”, a spus ferm premierul slovac. „Nu mă voi lăsa călcat în picioare. Eu sunt premierul Republicii Slovace, iar datoria mea este să ne protejez interesele”.
Robert Fico nu a exclus adoptarea unor „măsuri de reciprocitate” ca răspuns la refuzul Ucrainei și a avertizat asupra posibilității de a opri ajutorul civil oferit Kievului, care include livrări de electricitate.