Luminița și Vasile trăiesc o adevărată telenovelă în viața reală. S-au cunoscut, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au devenit părinți și au constatat că sunt frați.

Cei doi tineri din localitatea Mogoșești sunt nevoiți acum să dea socoteală în fața judecătorilor pentru relația lor incestuoasă.

Cei doi frați, Luminița Lățescu (32 de ani) și Vasile Dodu (38 de ani), au întreținut relații intime timp de mai mulți ani. Adevărul a ieșit la iveală în 2007, când s-au căsătorit, iar Luminița a dat naștere primului lor copil, o fetiță.

La acea dată, cei doi au susținut că nu știau că au aceeași mamă, însă, mai apoi, instanța le-a anulat certificatul de căsătorie. Chiar și așa, hârtia respectivă nu avea nicio importanță pentru ei. Oamenii legii au constatat că cei doi au continuat să locuiască împreună, să se iubească și să facă copii, scrie BZI.

Anchetatorii au precizat că cei doi frați, Luminița Lățescu (32 de ani) și Vasile Dodu (38 de ani), au întreținut relații intime timp de mai mulți ani. Adevărul a ieșit la iveală în 2007, când s-au căsătorit, iar Luminița a dat naștere primului lor copil, o fetiță.

La scurt timp, frații au avut un alt copil, tot o fetiță, dar pe care bărbatul nu l-ar fi recunoscut, pentru a nu avea probleme cu legea. Pe de altă parte, tânăra a negat că ar fi copilul lui Vasile Dodu, susținând că, de fapt, micuța ar fi fost concepută cu un alt bărbat.

Autoritățile au constatat că Luminița și Vasile au aceeași mamă. După ce l-a născut pe băiat, femeia l-a lăsat în grija părinților ei, a plecat din sat și s-a măritat din nou. Cu următorul bărbat a făcut șapte copii, printre care și Luminița. Cei doi tineri au afirmat inițial că s-ar fi cunoscut la discoteca din Mogoșești. S-au îndrăgostit și au decis în 2007 să se căsătorească, susținând atunci că, în momentul în care au mers la Oficiul Stării Civile, nu ar fi știut că sunt frați. Ei au afirmat că, după ce s-au căsătorit, ar fi mers la bunicii bărbatului, iar, când bunica lui a auzit că o cheamă Luminița Lățescu, femeia s-ar fi schimbat la față și i-ar fi mărturisit tânărului că femeia este sora sa.