O tânără din Iași a vrut să își ajute un prieten care avea nevoie de ajutor. Din nefericire, încrederea oarbă a dus-o într-o situație extrem de neplăcută. Timp de patru ani, ea va trebui să plătească câte 520 de lei la bancă.
Roxana povestește că prietenul ei, D.H, a venit plângând că are nevoie urgentă de bani, fiindcă soția acestuia urma să nască. El nu își putea face creditul fără un girant, motiv pentru care fata a acceptat să îl ajute ea.
„Prietenul la nevoie se cunoaște!”
„Omul părea de bună-credință și a spus că nu vor fi probleme, pentru că va achita rata mereu la timp. Dar după un an ne-am trezit cu proprire pe conturi, salariu și mașină. Noi trebuie să plătim 4 ani după el. Până reușim să achităm toată suma împrumutată și restanțele acumulate pentru neplată. E foarte mult și foarte greu de achitat lună de lună câte 520 de lei”, a declarat Roxana, citată de BZI.
Fata a încercat să își contacteze de mai multe ori „prietenul”, încercând să rezolve situația pe cale amiabilă. Inițial, acesta a susținut că nu mai are posibilitatea să plătească. Totuși, el a promis că le va plăti lunar suma pe care le-a luat-o banca. Bineînțeles că nu și-a respectat promisiunile și a încercat să se facă dispărut. Mai mult, bărbatul în cauză a blocat-o pe Roxana și pe apropiații acesteia pe toate rețelele de socializare.
A vrut să ajute, dar a fost păcălită!
La câteva luni după ce a făcut creditul, D.H. și-a dat și demisia de la locul de muncă, pentru a nu fi găsit de recuperatori. De asemenea, el nu deține nicio proprietate pe numele lui și niciun alt venit declarat la ANAF, motiv pentru care Banca nu are ce să îi ia.
Se pare că este vorba despre un împrumut de 24.531 de lei. D.H. nu a achitat nici măcar o rată. Astfel, tânăra care a vrut doar să își ajute amicul va trebui să plătească creditul pe care nici măcar nu l-a folosit.