În privința acestui ser au fost spuse tot felul de lucruri, însă nimic nu a fost concret. Un nou studiu mai aduce puțină lumină celor care vor să se vaccineze cu acest ser sau care s-au imunizat deja.

1. Studiu important despre Johnson&Johnson

Conform unui studiu efectuat în Africa de Sud pe angajații din Sănătate, doza de rapel a vaccinului J&J are o eficacitate de 84% împotriva spitalizării. Angajații pe care s-a făcut studiul au fost imunizați imediat după ce varianta Omicron s-a răspândit.

Studiul, încă nerevizuit, a fost făcut pe o a doua doză de vaccin Johnson & Johnson administrată la 69.092 de angajați din sănătate. Cercetarea a avut loc în perioada 15 noiembrie și 20 decembrie.

2. Eficiența serului J&J în privința internării a crescut de la 63% la 84% după a doua doză

Studiul efectuat în Africa de Sud a arătat că eficacitatea vaccinului în prevenirea internării a crescut de la 63% la 84%, după administrarea dozei booster, 14 zile mai târziu. Un alt studiu efectuat la începutul acestei luni tot în aceeași țară a arătat că două doze de vaccin Pfizer oferă o protecție de 70% împotriva internării.

Reamintim că varianta Omicron a coronavirusului a apărut pentru prima dată în Africa de Sud. Cercetătorii au atras atenția că această mutație a fost declanșată din cauză că țara este săracă și vaccinul nu a ajuns la toate persoanele.

Deși se spune despre noua variantă că este extrem de transmisibilă, trebuie să precizăm faptul că anumiți experți au dat vești bune. Epidemiologul Anthony Fauci  a spus de nenumărate ori că deși această mutație este mai transmisibilă, ea nu este la fel de gravă ca și  varianta Delta.

3. Partea proastă a variantei Omicron

Totuși, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a precizat că deși Omicron nu este la fel de gravă ca și varianta Delta, ea poate umple spitalele din cauza transmisibilității extrem de mari. Acest lucru va duce din nou la oboseala cadrelor medicale și la aglomerarea unităților sanitare.