Valeriu Gheorghiţă este coordonatorul campaniei de vaccinare.

Acesta a declarat că toate persoanele care s-au vaccinat cu singura doza de Johnson&Johnson, vor fi nevoite să facă și rapel. Potrivit cercetătorilor este de preferat ca rapelul să fie de la firmele Pfizer sau Moderna, pe bază pe ARN mesager.

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

pixabay

Deși cei de la Johnson&Johnson și-au creat a doua doză de rapel, se recomandă pe bază de ARN mesager. Se face această recomandare pentru ca fiecare cetățean care s-a vaccinat să fie protejat împotriva virusului.

„Persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson&Johnson vor putea opta la rapel și pentru a face același tip de vaccin, adică cel de la Johnson&Johnson. Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARN mesager, dar se permite la opțiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu același vaccin”, a mai adaugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Se face maraton de vaccinare

A ajuns în România și doza a treia de la vaccinul Moderna, iar doritorii pot opta si pentru aceasta. Încă de luna trecută, în București se face maraton de vaccinare în fiecare weekend până la sfârșitul anului.

„Am decis ca pentru Bucureşti, la fiecare final de săptămână, până la încheierea anului, să organizăm un maraton de vaccinare într-un centru de vaccinare din fiecare sector. Practic, să asigurăm o accesibilitate după un program prelungit al persoanelor la vaccinare”, a mai spus Gheorghiță.

Centrele în care va fi organizat maratonul vaccinării în București:

  • Sectorul 1 – Romexpo
  • Sectorul 2 – Circul Metropolitan și Cora Pantelimon
  • Sectorul 3 – ParkLake și Mall Vitan
  • Sectorul 4 – Palatul Copiilor
  • Sectorul 5 – Centrul Sfântul Andrei din Liberty Mall
  • Sectorul 6 – Drumul Taberei – centrul din Aleea Lunca Cernei nr. 6A