Cerceii reprezintă accesoriul de bază al oricărei femei. Regăsiți în diverse forme, culori și modele, sunt purtați aproape zilnic. Oferă o notă plină de senzualitate și rafinament și aduc un plus de eleganță ținutelor purtate.
Un subiect extrem de mediatizat și dezbătut pe rețelele de socialiare îl reprezintă mirosul neplăcut al acestora. Cu siguranță fiecare femeie a observat acest lucru, mai ales după ce își dă jos din ureche cerceii purtați. Medicii vin însă cu o explicație în legătură cu acest fenomen. De ce au acest miros și ce trebuie făcut pentru a dispărea a explicat un medic, pe canalul de TikTok.
Iată motivul pentru care cerceii ajung să aibă un miros neplăcut
Mirosul acestor bijuterii a fost asemănat cu cel al brânzei stricate. Din cauza purtării repetate și a altor factori detaliați mai jos, cerceii ajung să capete un astfel de miros.
,,De ce cerceii miros a brânză stricată? Cu cât purtăm mai mult o pereche de cercei, la acel nivel se acumulează celule moarte, transpirație.
Și foarte multe produse de păr, mai ales șamponul de păr.
Și bacteriilor le place oricum zona aceea de umiditate, de loc închis, și vin și ele acolo”, a explicat Dr. Georgiana Gheba, medic rezident dermatovenerologie.
@dr.georgiana.gheba Hai și pe Insta: @dr.georgiana.gheba #preventie #medic #dermatolog #fyro #dermatologie #skincare #piercing #cercei ♬ sunet original – Georgiana Gheba
Cum putem preveni mirosul neplăcut al bijuteriilor noastre
Și în acest caz, igiena joacă un rol primordial. Tot ceea ce putem face este să dezinfectăm cel puțin odată pe săptămână cerceii.
De asemenea, de fiecare dată când cerceii sunt dați jos, trebuie să spălăm zona urechilor. Putem face acest lucru folosind un gel de curățare pentru față.
,,Ce putem să facem? Cel mai bine este să dezinfectăm perechea noastră preferată de cercei odată pe săptămână. Dacă le schimbăm mai des, atunci odată pe lună.
Și de fiecare dată când dăm jos cerceii, să spălăm zona găurilor cu un gel de curățare pentru față blând”, a mai explicat medicul.