Reclamă

O nouă taxă se va aplica pentru gospodăriile românilor. Autoritățile pregătesc acum măsuri noi pentru fiecare gospodărie ce dispune de centrală pe gaz. Această taxă va fi în funcție de gradul de poluare al acesteia. Ministrul Mediului a fost cel care a făcut acest anunț. Acesta a precizat că această taxă va intra în vigoare începând cu anul 2027. 

Români, pregătiți-vă pentru o nouă taxă! Autoritățile vor pregăti noi măsuri în ceea ce privește gospodăriile ce dispun de centrală pe gaz. Aceste locuințe vor fi impozitate, iar taxa va fi calculată în funcție de gradul de poluare pe care acesta îl face.

social media

O nouă taxă pentru români

Tanczos Barna, Ministrul Mediului, a fost cel care a anunțat că se va aplica o nouă taxă în locuințele românilor, începând cu anul 2027. Totodată, se pare că acest lucru va fi și la nivel european. Dacă și tu ai o centrală pe gaz, atunci trebuie să te aștepți la o astfel de taxă. Aceasta se va calcula pe baza centralei, în funcție de cât de mult poluează aceasta.

„În primul și în primul rând, deciziile vizează reducerea emisiilor de carbon în sectorul rezidențial și sectorul de mobilitate. Sectorul rezidențial înseamnă că Fondul social de climă, care se constituie din 2027, se va alimenta prin introducere a unor taxe de carbon la nivelul fiecărui cetățean care locuiește undeva în UE și care, prin încălzirea locuinței sau prin folosirea energiilor emițătoare de dioxid de carbon, poluează. Acest lucru înseamnă că la nivelul fiecărei gospodării se va calcula amprenta de carbon și se vor aplica niște taxe”, a anunțat ministrul Mediului, conform agrointel.ro

Taxe noi pentru centralele pe gaz

Tanczos Barna a mai spus că această taxă va fi pusă în aplicare abia din anul 2027. Acest lucru se va aplica pentru toate cele 27 de state europene. Aceste măsuri vin în contextul în care Uniunea Europeană dorește să devină independentă energetic în raportul cu Rusia.

„Va fi o taxă din 2027 pe care o va plăti fiecare cetățean european, nu este doar România, ci se aplică pentru toate cele 27 de state europene. Spre surprinderea mea, chiar și pe ultima sută de metri, (o parte din statele membre – n.r.) au fost extrem, extrem de ambițioase și nu a vrut să audă nimeni nicio secundă despre eliminarea acestor taxe noi, în ciuda discuțiilor și a obiecțiunilor și în ciuda situației actuale, în ciuda războiului.”, a mai spus Ministrul Mediului pentru sursa citată mai sus.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro