Gabriela Cristea și Tavi Clonda au împlinit luna aceasta 7 ani din momentul în care și-au unit destinele. De atunci, multe s-au schimbat în viața cuplului, însă cel mai important este faptul că au devenit părinții a două fetițe.
Tavi Clonda și Gabriela Cristea au un principiu după care își ghidează relația. Dacă ei doi ca parteneri sunt bine, atunci și copiii vor fi. Tavi este de părere că într-o relație nu trebuie lăsată pasiunea să dispară după ce în cuplu și-au făcut apariția copiii. Momentele în doi nu trebuiesc neglijate, chiar dacă cei mici ocupă cea mai mare parte a timpului, iar Gabriela și Tavi reușesc mereu să aibă timp unul pentru celălalt.
„Important este să nu…”
„Noi doi suntem cei mai importanți ca nucleu al familiei. Dacă noi doi suntem bine, atunci și copiii sunt. Important este să nu se lase flacăra să se stingă. Trebuie ca un cuplu să mai servească un pahar de vin, să se mai uite la un film. În toată vâltoarea aceasta, noi ne găsim timp. Fetele dorm fiecare în camera lor, merg la grădiniță. Când erau bebeluși a fost puțin mai greu, dar și atunci când dormeau ne vedeam de ale noastre.” a declarat Tavi Clonda pentru ego.ro
Tavi Clonda și Gabriela Cristea s-au cunoscut pe vremea când aceasta era prezentatoarea emisiunii „Te vreau lângă mine” difuzată la acea vreme Kanal d. Tavi era prezent în emisiunea de dating cu band-ul său pentru a asigura buna dispoziție în cadrul emisiunii.
De aici și până la a se înfiripa o frumoasă poveste de dragoste n-a fost decât un pas. Gabriela și Tavi și-au dat seama că între ei este mai mult decât o relație de colegialitate, iar la scurt timp și-au oficializat și relația. Gabriela Cristea și Tavi clonda s-au căsătorit civil pe 30 aprilie 2015.