Stere Halep, tatăl Simonei Halep, este convins că sportiva nu s-a dopat în mod conștient.

Bărbatul spune că tenismena este clar nevinovată. Indiferent dacă va fi suspendată timp de patru ani, sau nu, Stere Halep o susține până în pânzele albe pe fiica sa și spune că este „curată sută la sută”. 

Toată lumea știe că Simona Halep a fost depistată pozitiv la substanța Roxadustat, la testele anti-doping efectuate la US Open. Roxadustat este o substanță care se regăsește în tratamentele administrate persoanelor care se luptă cu boli renale grave și cu anemii severe. Fiind epuizați, acest medicament îi ajută să facă față efortului fizic. 

Simona luptă pentru adevărul ei

Chiar Simona Halep a anunțat pe propriul cont de Instagram faptul că a fost depistată pozitiv la cele două teste antidoping. Ea a spus că este cel mai mare șoc pe care l-a trăit vreodată în cariera sa. De asemenea, Halep a dat asigurări că nu s-a dopat în mod conștient și a explicat că va lupta pentru a demonstra acest lucru. 

Tatăl Simonei Halep a renunțat, în cazul scandalului de dopaj: Să dea și 100 de ani suspendare!

Acum, sportiva este suspendată provizoriu, până când va ajunge în fața tribunalului pentru a-i convinge pe arbitrii juriști că nu a greșit. Până atunci, cel puțin un an de zile, sportiva va avea voie să participe numai la turnee demonstrative. În caz că va ieși vinovată, Halep ar putea fi suspendată 4 ani de zile, ceea ce clar ar duce la sfârșitul carierei sale. 

Tatăl sportivei: Și 20 de ani să ne dea, suntem curați

De asemenea, ei îi vor fi șterse toate punctele pe care le-a adunat în clasamentul WTA. , Asta ar însemna că sportiva ar trebui să o ia de la 0 pentru a ajunge iar, unde este acum. 

Tatăl sportivei, Stere Halep, o susține pe fiica sa indiferent de ceea ce se va întâmpla. 

„Indiferent cum, şi 20 de ani să dea, noi suntem curaţi. Simona e curată sută la sută. Poate să dea şi 100 de ani suspendare. Noi suntem curaţi ca lacrima în faţa Domnului”, a spus Stere Halep.