Vali Vijelie este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi. În lumea manelelor și nu numai, acesta nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar asta pentru că a muncit atât de mult, până când numele lui nu a mai avut nevoie de introduceri. Însă, nu ar fi ajuns pe culmile succesului dacă nu ar fi ascultat de sfaturile primite de la tatăl său.
Vali Vijelie are în spate zeci de ani petrecuți pe marile scene din România și nu numai. Muzica sa a ajuns mereu la inimile fanilor și așa se facă că a fost chemat constant la fel de fel de evenimente private și spectacole atât în țară, cât și peste hotare.
Acum, Vali Vijelie culege toate roadele muncii sale, dar recunoaște că nu există o rețetă care să atragă succesul instant. Dar, un lucru este cert și anume, acela că a continuat mereu să muncească pentru a deveni cel mai bun din industrie, mai ales că a fost o concurență acerbă.
„Mai cântă și altceva că mă doare capul!”
Îndrăgitul manelist își amintește și acum primele sale piese, dar și primii pași în industria muzicală. Acesta este conștient că o mare parte din succesul din prezent i-l datorează tatălui său că i-a dat cele mai bune sfaturi.
Vali Vijelie nu poate uita nici acum cuvinte tatălui său care l-au călăuzit în industria muzicală. Deși poate suna ciudat pentru unii, artistul a ținut cont de ele și le-a respectat întocmai și se pare că rezultatele nu au întârziat să apară.
„El mă punea să cânt și îmi spunea să cânt zâmbitor, vesel, nu să mă strâmb să se uite oamenii urât la mine. Mă punea să mă uit în oglindă și cântam și studiam piese pe care mi le dădea tata. Melodii grele. Mama era în bucătărie, mă lăsa să cânt o dată, de două ori, apoi deschidea ușa și mă întreba de ce mă jelesc atâta.”
În meseria de artist este mereu câte ceva de învățat și de îmbunătățit. Deși este idolul multor colegi de-ai săi din industrie, Vali Vijelie recunoaște că niciodată nu a încetat să se perfecționeze și să devină cea mai bună versiune a lui.