Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste, în momentul actual. Succesul i-a adus numeroși fani, însă nici cârcotașii nu au întârziat să apară. Cântăreața primește adese și comentarii răutăcioase, care sunt atent monitorizate și analizate de tată ei. Bărbatul nu are ochi prea buni pentru hateri și a avut un mesaj pentru aceștia.

Teho Rose este extrem de apropiată de familia ei, dar și de fanii din mediul online. Artista împărtășește cu aceștia tot ce se întâmplă în viața sa, iar unii nu se pot abține să nu comenteze. Recent, cântăreața a fost în vizită la părinți, iar tatăl ei s-a arătat destul de supărat. Se pare că bărbatul este foarte atent pe rețelele de socializare, iar haterii pe care fiica lui îi are îl deranjează.

Tatăl lui Theo Rose supraveghează atent tot ce se întâmplă în mediul online, iar pentru cârcotași nu are prea multe cuvinte de spus, mai ales pentru cei foarte incisivi.

„O prind și îi dau foc. Nu mai rămân nici oasele din ea. Cică e născută în ’65. Am analizat eu tot, stai liniștită!”, a spus revoltat tatăl artistei, după ce a văzut comentariul răutăcios lăsat de o internaută.

„Tata a găsit un hater care îi lasă comentarii urâte. (…) Poate e cont fake tată, las-o în pace. Mor de râs!”, a spus Theo Rose pe Instagram, în timp ce își filma tatăl.

Cum a reacționa tatăl lui Theo Rose când a văzut ce spun haterii despre fiica sa
Instagram

Theo Rose, gata pentru pasul cel mare?

De mai bine de cinci ani de zile Theo Rose și Alex Leonte formează un cuplu. Deși locuiesc împreună și relația merge foarte bine, cei doi nu se grăbesc să facă pasul cel mare. Aceștia își acordă timp unul altuia și vor face pasul atunci când momentul o să fie potrivit.

„Nu am fost cerută. Locuiesc cu același om de aproape cinci ani. Nici nu cred că ar mai fi cazul. Prețuiesc căsătoria. E un legământ special pe care îl faci când ești convins de faptul că îți dorești o viață întreagă alături de persoana de lângă tine. Te sperie căsătoria atunci când nu ai o convingere în sensul ăsta. Eu mi-am dat timp să înțeleg ce trăiesc, ce vreau, ce caut. Nimic nu mă poate presa să fac un pas atât de important”, a declarat Theo Rose în urmă cu ceva timp.