Reclamă
Reclamă

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de anularea unui număr important de zboruri operate de compania aeriană vor fi despăgubiţi. Doar cei care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii, vor fi despăgubiţi direct.

Purtătorul de cuvânt al TAROM, Alexandru Anghel, a declarat în exclusivitate pentru Digi24.ro că peste 2.000 de pasageri au fost afectați de protestul piloților companiei aeriene. „Nu am această informație acum” despre câți dintre aceștia și-au achiziţionat biletele direct de la TAROM, a adăugat Anghel.

„În principiu, noi am lansat această adresă despăgubire8iulie@tarom.ro, ca să fie un punct comun în care să centralizăm toată incidența care a avut loc. În mod normal, există canale clasice, hotline, adrese normale, dar acum, fiind o situație excepțională, am făcut adresa unde colectăm datele”, a precizat purtătorul de cuvânt al TAROM.

Reclamă

„Ideea e că, indiferent de unde au achiziționat biletele, fie de pe site-ul TAROM sau de la o agenție, ei se pot adresa la această adresă pe care am lansat-o. Important e să facă dovada biletului, ca ei să poată fi compensați”, a explicat Anghel.

Potrivit unui comunicat al ANPC, din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8 iulie 2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Conform Regulamentului european 261/2004, compensațiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor, sunt: 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puțin, 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 kilometri, respectiv 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

În vederea soluţionării situaţiei create, ANPC recomandă pasagerilor să păstreze şi să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare.

Pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor pentru firmele din Uniunea Europeană.

Reprezentanții TAROM au informat ANPC asupra măsurilor luate pentru a preîntâmpina problemele în sezonul estival 2024, inclusiv posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub forma de vouchere electronice. Valoarea acestora este de 350 euro pentru o compensaţie de 250 euro, de 500 euro pentru compensaţie de 400 euro şi de 750 euro pentru compensaţie de 600 euro.

Luni, aeroportul era plin de sute de oameni afectați de anularea a aproximativ 52 de curse. Piloții companiei TAROM au protestat din cauza condițiilor de muncă și a conducerii deficitare din companie, argumentând că nu pot zbura din motive medicale.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro