TAROM a anunțat, marți, că a primit aproximativ 600 de cereri de despăgubire pentru zborurile anulate din 8 iulie, însă 90% dintre acestea sunt incomplete. Compania precizează care sunt informațiile necesare și cere călătorilor să completeze toate datele.
„Potrivit anunțurilor anterioare, compania TAROM a pus la dispoziție pasagerilor săi cea mai rapidă cale pentru obținerea integrală a despăgubirilor corespunzătoare zborurilor afectate în data de 8 iulie, conform Regulamentului EC 261/2004. Prin urmare, compania reamintește pasagerilor că în această perioadă înregistrează solicitările la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro. În acest sens, este foarte importantă transmiterea în forma completă a informațiilor necesare în vederea efectuării plății. Subliniem acest aspect, deoarece din cele aproximativ 600 solicitari pentru despăgubire înregistrate până în prezent, circa 90% dintre acestea prezintă în mod incomplet datele necesare pentru inițierea plăților”, a transmis, marți, TAROM, într-un comunicat de presă.
Compania reiterează necesitatea de a transmite solicitările la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro cu următoarele informații:
- Nume și prenume pasager
- Număr de zbor
- Copia biletelor de călătorie și codul rezervării
- Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport
- Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)
TAROM explică faptul că voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziționarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.
Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format:
- Nume și prenume beneficiar cont
- Denumirea băncii
- Sucursala
- Adresa băncii
- Iban
- Cod SWIFT/BIC
- Monedă cont
„Recomandăm din nou pasagerilor afectați de întârziere să se adreseze direct companiei TAROM la adresa de email dedicată în vederea obținerii celor mai rapide rezultate în beneficiul dumnealor. Compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie”, a mai transmis compania națională, citată de News.ro.
Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro.
Zeci de curse TAROM au fost anulate, în 8 iulie, din cauza „indisponibilității temporare a membrilor echipajului”. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a acuzat că, de fapt, a fost vorba despre o grevă mascată care va costa compania aproximativ 2 milioane de euro.