Reclamă

Fostul ministru al mediului, Tanczos Barna, a declarat joi că urșii au început să se deplaseze în afara habitatului lor natural și, pe fondul adaptării la schimbările climatice, este posibil să ajungem să vedem urși în Delta Dunării. Tanczos Barna a făcut aceste afirmații în cadrul emisiunii România Politică de la Prima News.

În ceea ce privește gestionarea populației de urși, fostul ministru a precizat că nu va propune alte modificări la proiectul de lege aflat în Parlament, care urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților luni.

„Eu cred că proiectul este suficient de matur, a fost dezbătut în toate comisiile de specialitate, sper să se ajungă la vot și la o aprobare. Subliniez încă o dată că proiectul de lege în sine, sau o lege prin care se reintroduce vânătoarea nu este o soluție magică. Nu este o soluție care rezolvă toate problemele”, a declarat Tanczos Barna, potrivit News.ro.

Senatorul a atras atenția asupra prezenței urșilor în zonele locuite și a subliniat necesitatea intervenției rapide. „Avem urși în afara habitatului lor natural, vin urșii în zonele locuite. Acolo trebuie să avem intervenția imediată, fără proceduri complicate, fără telefoane, fără aprobări, acel comitet pentru intervenție să decidă la fața locului ce trebuie să facă în cazul acelui urs, dacă este agresiv, dacă poate fi relocat”, a explicat el.

Tanczos Barna a discutat și despre urșii care atacă fermele agricole și culturile, menționând că pentru aceste situații sunt necesare garduri electrice, pentru care există fonduri și finanțare disponibile pentru fermieri, în scopul reducerii conflictelor și pagubelor.

Referitor la gestionarea populației per ansamblu, fostul ministru a reiterat necesitatea intervenției prin vânătoare, dar a subliniat și importanța altor soluții complementare. „Pachetul complex pe care l-am lăsat în minister și care a început să fie implementat trebuie dus mai departe, și în perioade în care nu există presiune publică, și în perioadele în care nu sunt articole despre povestea cu urșii. Acel pachet de măsuri trebuie dus mai departe”, a adăugat Tanczos Barna.

El a subliniat că omul este responsabil pentru controlul și managementul populației de urși bruni, amintind că numărul județelor care raportează pagube și numărul apelurilor la 112 au crescut semnificativ.

„Vom vedea urși în Delta Dunării, nu suntem departe de acest moment. Ursul este foarte abil să se adapteze, se adaptează la schimbările climatice, la noile condiții, nu mai hibernează cum se știa, nu există acel somn de iarnă, nu mai avem zăpezile acelea de un metru și populația de urși se plimbă nestingherită și în timpul iernii. Lucrurile se schimbă și trebuie să avem curajul să intervenim pe baze științifice, în această populație”, a precizat fostul ministru, menționând că aceste măsuri au fost incluse în proiectul UDMR.

El a afirmat că idealul de a reduce populația de urși la 4.000 de exemplare este practic imposibil de atins, având în vedere că există între 8.000 și 10.000 de urși în România. Tanczos Barna a subliniat importanța extragerilor în zonele cu multe atacuri și pagube și nevoia de soluții pentru urșii care își găsesc habitate noi în zonele de șes și de deal.

Tanczos Barna a concluzionat că din 2016 până în 2021 nu a existat o intervenție corespunzătoare, ceea ce a dus la pierderea a cel puțin cinci ani în gestionarea populației de urși.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro