Tânăr din Arad căutat după ce a fugit în timpul unui flagrant în care încerca să vândă droguri

Data actualizării: 11/07/2024

Un tânăr de 20 de ani din Arad este căutat de mai bine de 24 de ore de polițiști, după ce a reușit să fugă chiar în timpul unui flagrant. Bărbatul a fost prins când încerca să vândă aproape 800 de pastile de Ecstasy și două kilograme de canabis. În momentul în care și-a dat seama că a căzut în „plasa” oamenilor legii, a luat-o la fugă, lovind trei mașini de Poliție în goana sa, potrivit Special Arad.

Tânărul de 20 de ani și alți doi complici ar fi început „afacerea” cu drogurile de câteva săptămâni. „În perioada iunie-iulie 2024, aceștia au procurat, deținut și comercializat diverse cantități de canabis (drog de risc) și comprimate ecstasy (drog de mare risc) către consumatori de pe raza județului Arad”, se arată în comunicatul DIICOT.

Miercuri după-amiază, bărbatul urma să se întâlnească cu un client pe raza orașului Arad. Tranzacția consta în 777 de pastile de Ecstasy și 2 kilograme de canabis și urma să fie finalizată în schimbul a 28.000 de lei. Doar că, în momentul în care și-a dat seama că e vorba de un flagrant, tânărul a demarat în trombă cu mașina, conform aceleași surse. Polițiștii au încercat să-i blocheze drumul cu trei autoturisme ale Direcției de Operațiuni Speciale, însă bărbatul le-a lovit autovehiculele și și-a continuat drumul.


„Unul dintre făptuitori a fost prins în flagrant în timp ce vindea 777 de comprimate ecstasy şi 2 kilograme de canabis pentru suma de 28.000 lei, însă a reușit să se sustragă de la urmărirea penală. Ceilalți doi membri ai grupului infracțional organizat au fost conduși pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Arad. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate sume de bani în lei și euro, bunuri folosite în activitea infracţională, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, au fost indisponibilizate 3 autoturisme de lux”, mai transmite DIICOT.

Citește și:

După audieri, cei doi complici au fost reținuți pentru 24 de ore. Pe numele tânărului care a fugit în timpul flagrantului, procurorii DIICOT au formulat propunere de arestare în lipsă. Contactați de jurnaliștii de la Special Arad, reprezentanții IPJ Arad nu au oferit amănunte despre incident, dar au transmis că vor reveni cu detalii în momentul în care ancheta le va permite, fiind vorba despre o acțiune a Poliției.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨