Reclamă
Reclamă

Autoritățile din Afganistan sunt deschise pentru o colaborare mai strânsă cu Moscova în mai multe domenii, printre care combaterea terorismului, competițiile sportive, în special fotbalul, și în domeniul aviației, anunță oficiosul Kremlinului.

Rusia a organizat Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, la care invitați de onoare au fost talibanii, aflați la conducerea Afganistanului după retragerea trupelor americane. Aceștia au fost primiți de oficialii ruși, care încearcă să găsească noi aliați. Delegația afgană a fost condusă de ministrul muncii și relațiilor sociale. Apropirea dintre cele două regimuri este cel puțin bizară, având în vedere că Moscova nu a recunoscut oficial regimul de la Kabul. Mai mult, talibanii sunt incluși în lista oficială a organizațiilor extremiste de către regimul lui Putin.

După participarea la forum, talibanii au făcut turul presei controlate de Kremlin și nu au ezitat să-și arate deschiderea pentru o colaborare mai strânsă și fructuoasă cu regimul lui Putin, izolat tot mai mult după invazia în Ucraina. Într-un interviu pentru agenția oficială Tass, ministrul afgan prezent la Moscova a declarat: „Ne-am dori foarte mult să participăm în competițiile sportive, așteptăm cu nerăbdare amicalurile de fotbal cu echipele din Rusia.”

Reclamă

În ceea ce privește securitatea, reprezentantul talibanilor a precizat că „totul este stabil și nu vede vreo problemă în noțiuni de securitate națională.” Talibanii au preluat puterea în Afganistan în vara anului 2021, după retragerea ultimului avion american. De atunci, țara se confruntă cu o criză umanitară, iar drepturile și libertățile sunt absente, execuțiile politice fiind frecvente. Țările europene, inclusiv România, nu recunosc regimul de la Kabul.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro