Reclamă

Biroul Electoral Judeţean Sibiu a decis luni seară suspendarea preluării buletinelor de vot până marţi dimineaţă la ora 09.00. „În contextul condiţiilor de caniculă, oboseală excesivă şi a volumului mare de activităţi şi persoane, BEJ Sibiu a decis prin hotărâre suspendarea activităţii de preluare a buletinelor pentru alegerile europarlamentare şi locale, astăzi, 10 iunie 2024 începând cu ora 19:00 până mâine 11 iunie ora 9:00 când vor fi reluate conform planului de preluare stabilit” a transmis, luni seară, Prefectura Sibiu, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că „numărul ridicat de avertizări şi erori evidenţiate în Procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European şi la alegerile locale din 9 iunie 2024, oboseala excesivă a personalului în condiţii de caniculă a determinat BEJ Sibiu să ia această decizie”.

„Precizăm că au fost preluate buletinele/ materialele pentru alegerile europarlamentare de la 379 de secţii de votare, 2 secţii din cadrul Biroului de Circumscripţie Municipală Mediaş rămânând să predea mâine dimineaţă” a mai transmis sursa citată.

BEJ Sibiu a primit, luni, patru sesizări cu privire la renumărarea voturilor la secţiile de votare din cadrul BEC Şura Mică (3) şi BEC Porumbacu de Jos (1).


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro