Cristina Bordianu, o femeie de 43 de ani, a reușit să învingă cancerul ovarian, deși boala a fost diagnosticată într-un stadiu avansat.
De-a lungul unei perioade îndelungate, aceasta a trecut prin cabinetele a numeroși medici și a făcut o sumedenie de analize, însă rezultatele nu indicau nimic alarmant.
„Primele simptome sunt ușor de confundat. Mă balonam și aveam dureri în partea superioară a abdomenului. Mă suspectau ba de ceva probleme ale colonului, ba de splină mărită. Am făcut mai multe ecografii și mi-au spus că într-adevăr am splina mărită. Numai că splina era mărită pentru că ea acoperea tumoarea, nu din alte motive. Iar eu asta nu știam”, a povestit Cristina Bordianu.
Situația s-a complicat când simptomele s-au agravat, iar Cristina, care era deja mamă, a mers la urgență la Spitalul Municipal. La triaj, unde personalul medical trebuie să îndrume pacienții către secția de care au nevoie, i s-a spus că este cu siguranță însărcinată.
„Am mers la urgență pentru că eu eram deja foarte umflată și nici nu mai puteam respira. La Triaj mi-au spus că sunt însărcinată. Eu eram deja mamă, știam ce înseamnă sarcina. Plus că de la o sarcină te umflii în halul în care eram eu după luni bune, nu într-o singură lună cum era în cazul meu. Dar au insistat, mi-au spus chiar și cum e așezat copilul, că e cu picioarele în sus și de acolo și presiunea care nu mă lăsa să respir. Eu le spuneam că este imposibil, ele îmi spuneau că nu vreau să-mi recunosc sarcina”, a mai povestit Cristina Bordianu.
În cele din urmă, Cristina a fost supusă unor analize mai amănunțite. La acest moment, medicii au descoperit că era umflată din cauza unei cantități mari de lichid care se acumulase. „Abia atunci au descoperit că eram umflată din cauza unei cantități mari de lichid care se acumulase. Bineînțeles că nu era nicio sarcină și asta s-a văzut limpede la ecografie. Atunci mi-au pus prima dată diagnosticul”, a relatat Bordianu.
După primirea diagnosticului, Cristina își amintește că a fost atât de șocată că a uitat chiar și drumul spre casă: „Nu mai știu nici acum pe unde am ieșit din spital. Mi-am sunat fiul pentru că nu mai știam de mine. Simțeam că în fața mea este o groapă imensă și voi cădea în ea. Că nu mai am nicio scăpare. Fiul meu m-a întrebat unde sunt, dar în starea în care eram nu am știut să-i spun decât că la Municipal. Nu mai știam pe unde am ieșit, pe unde am luat-o, unde sunt”, a încheiat Cristina cu lacrimi în ochi.
