Reclamă

În tradiția creștină, Maica Domnului este considerată protectoarea femeilor, dar mai ales a mamelor și a celor care vor să fie binecuvântate cu un copil. De altfel, există mai multe superstiții de care toți bunii creștini țin cont în această zi de mare sărbătoare. 

Credințe populare de Nașterea Maicii Domnului

De Sfânta Maria Mică este bine ca oamenii să dea de pomană celor săraci, după ce alimentele au fost sfințite în Biserică. Tradiția spune că dacă vei da de pomană struguri și prune, vei atrage energiile pozitive și vei fi ferit toamna aceasta de cele rele.

În această zi de mare sărbătoare, se spune că dorințele mamelor și ale femeilor însărcinate se vor îndeplini. De aceea, este bine ca astăzi să se citească rugăciunea către Maica Domnului, pentru sănătatea copilului.

Se spune că această rugăciune face minuni și în cazul fetelor nemăritate, care vor să își găsească alesul. Nu este bine ca tinerele să își taie părul, iar mai apoi să îl arunce la gunoi. Tradiția spune că nu vor reuși să se căsătorească, dacă fac asta.

De asemenea, se spune că pe 8 septembrie nu este bine să aprinzi focul în casă. Se spune că în această zi trebuie să ardă o candelă lângă icoana Maicii Domnului, dar care nu trebuie stinsă, până nu arde complet.

În plus, tradiția spune că nu este bine să mai fie strânse plante medicinale. După data de 8 septembrie, se spune că și-au pierdut din leac.

Superstiții pe care toți bunii creștini trebuie să le respecte de Sfânta Maria Mică. Obiceiurile care îți aduc bunăstare
doxologia.ro

Tropar la Praznicul Nașterii Maicii Domnului
Glasul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea. Că din tine a Răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Condac la Praznicul Nașterii Maicii Domnului
Glasul al 4-lea

Sfinții Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de fii. Adam și Eva din stricăciunea morții au scăpat, Preacurată, prin Sfântă nașterea ta. Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor mântuindu-se, când striga către tine: cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și Hrănitoarea vieții noastre.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro