În plin proces de divort între Andreea Bălan și George Burcea, a fost ziua Claritei, fetița de 1 an a celor doi.

Ziua Clarei, alintată Clarita de Andreea Bălan, și ruperea turtei a avut loc în urmă cu aproape două săptămâni, într-o petrecere restrânsă acasă la nași, Monica Davidescu și Aurelian Temișan. Petrecerea, care a ținut câteva ore, în timpul cărora au avut loc tradițiile specifice: ruperea turtei, tăierea moțului și alegerea obiectelor de pe tavă, a fost filmată, iar zilele trecute, Andreea Bălan a urcat un filmuleț pe pagina ei de youtube.

Numai că, în filmare nu apare deloc George Burcea, tatăl micuței. Este ca și cum acesta nu a participat la petrecerea aniversară a Clarei, fata cea mică a lui și a Andreei Bălan.

Se pare însă că George Burcea a fost la petrecere, însă a fost primit cu răceală de cei prezenți, toți apropiați ai Andreei Bălan, motiv pentru care, după nici o oră a și plecat. Dezvăluirea despre petrecere, făcută în exclusivitate de WOWbiz.ro, a avut ca sursă un invitat. ”A stat o oră (n.red George Burcea), de aceea nici nu apare în fotografiile făcute. E adevărat, majoritatea celor care au fost la evenimentul, la Clara, nu prea l-au băgat în seamă, sunt supărați pentru ieșirile lui din spațiul public. Culmea, cea mai mare supărare nu este a Andreei, ea s-a obișnuit cu gândul că George nu o mai iubește și că vor divorța, ci Aurelian Temișan, nașul lor de cununie. Nici nu au schimbat două vorbe, s-au văzut, s-au salutat și atât. Este supărat că el a făcut ceea ce a făcut și a mai ieșit și la iveală povestea cu drogurile”, a spus sursa WOWbiz.ro.

Ei bine, la scurt timp după apariția articolului și al filmului de la petrecere, George Burcea a postat pe pagina lui de socializare un mesaj dur, care nu are însă un adresant, astfel încât fiecare poate interpreta ce vrea. ”Nu fi bou, dacă poți fi om”.