Recent, Facebook a achiziționat Giphy, una dintre cele mai populare platforme online pentru găzduirea GIF-urilor.
Evident, suma pe care a plătit-o pentru achiziție nu a fost deloc mică. Dar ținând cont că aplicații precum TikTok încep să devină din ce în ce mai populare, compania trebuie să găsească soluții pentru a-și face aplicațiile cât mai atractive în special pentru cei născuți după anul 2000.
400 milioane de dolari
Compania lui Zuckerberg a plătit 400 de milioane de dolari pentru noua achiziție. Ei plănuiesc să integreze biblioteca uriașă de GIF-uri pe care o deține Giphy, în aplicația Instagram și în alte aplicații Facebook.
Știrea despre acord a fost raportat pentru prima dată de Axios, care a dezvăluit valoarea acordului de 400 de milioane de dolari.
Giphy este unul dintre cele mai mari site-uri GIF de pe internet. Și are instrumentele necesare pentru crearea, distribuirea și remixarea GIF-urilor. Facebook permite distribuirea de GIF-uri de pe Giphy, în aplicațiile sale de ani buni. Instagram, Facebook Messenger și WhatsApp în toate aceste aplicații funcționează deja cu serviciul. Potrivit Facebook, 50% din totalul traficului de pe Giphy provine doar din aplicațiile sale. Jumătate vine doar de pe Instagram.
Deocamdată, rămâne de văzut cum are de gând Facebook să oprească accesul altor aplicații de a folosi gif-urile de pe site.
Giphy a fost creat în 2013
Giphy este o bază de date și un motor de căutare online american care permite utilizatorilor să caute și să partajeze videoclipuri scurte fără sunet, care seamănă cu fișierele GIF animate. A fost creat de Alex Chung și Jace Cooke în februarie 2013. Celor doi le-a venit această ideea după ce în timpul unui mic dejun, urmăreau tendința în creștere a comunicării pur vizuale.
Când Chung și Cooke au lansat pentru prima site-ul web a funcționat doar ca motor de căutare pentru GIF-uri. Potrivit lui Chung, Giphy a atras în jur de un milion de utilizatori în prima săptămână. Giphy prezintă ceea ce fondatorii săi numesc „căutare conversațională”. Conținutul este adus în conversațiile utilizatorilor printr-o casetă de căutare găsită în aplicațiile lor de mesagerie.