Reclamă

Suedia va urgenta adoptarea unei legislații care permite poliției să pună sub ascultare copiii sub 15 ani, ca urmare a unei serii recente de atentate cu bombă comandate de bande criminale ce recrutează adolescenți, a anunțat prim-ministrul suedez Ulf Kristersson. Noua lege este programată să intre în vigoare în toamna anului 2025, o accelerare față de termenul inițial, vara anului 2026.

Într-o conferință de presă după întâlnirea extraordinară cu consiliul împotriva crimei organizate, Kristersson a subliniat importanța acestei măsuri pentru a ajunge la cei care, aflați la distanță, comandă crime grave împotriva copiilor din Suedia. Problemele cu criminalitatea implică în mod deosebit adolescenți recrutați prin rețele de socializare precum Telegram pentru diverse acte ilegale, de la spionaj la atentate și crime.

Potrivit poliției suedeze, mulți dintre adolescenții implicați în activitățile criminale sunt extrem de tineri și provin din străinătate. Estimările poliției arată că aproximativ 600 de criminali care ţintesc Suedia locuiesc în afara granițelor țării. Șeful poliției naționale, Petra Lundh, a afirmat că copii de până la 12 ani sunt folosiți pentru misiuni violente și periculoase, iar activitățile lor sunt coordonate de bande din afara Suediei.

În luna ianuarie, Suedia a înregistrat aproximativ 30 de atentate cu bombă, iar în ultimele 24 de ore s-au produs cinci explozii doar în Stockholm. Ministrul suedez al justiției, Gunnar Strömmer, a menționat că există în medie o explozie pe zi, o situație care trebuie urgent gestionată.

În demersul de a combate fenomenul, Suedia colaborează cu state precum Turcia, Iran, Irak și Emiratele Arabe Unite pentru a obține extrădarea liderilor de bande care se află în aceste țări. De asemenea, Guvernul suedez ia măsuri drastice împotriva platformelor tehnologice, presând Uniunea Europeană să intervină pentru a stopa recrutarea de către bande prin intermediul acestor platforme.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro