Răspândirea noului virus chinezesc se face în ritm alert la nivel mondial, iar România a ajuns la 308 persoane infectate. Lupta împotriva coronavirusului a determinat Laboratorul de Biologie Moleculară de la Universitatea din Suceava să implementeze o linie semi-automată de testare pentru covid-19.

200 de teste vor putea fi realizate zilnic în spitalele din oraș, dacă totul va fi conform planului și vor veni aprobările rapid. Testările ar putea începe în două săptămâni.

Prof. Mihai Dimian de la Universitatea din Suceava susține că pregătirea personalului pentru operarea unei linii de testare durează trei zile.

„Nu este vorba doar despre un aparat PCR, este bine ca aceste aparate, dacă se află în posesia instituţiilor să fie oferite spitalelor, dar e mai mult decât atât, trebuie întreg procesul să fie pus la dispoziţie şi echipamentele aferente”, a spus prof. Mihai Dimian, de la Universitatea din Suceava.

Echipa care va lucra la linie va fi alcătuită din 3 membri, doi asistenţi de laborator şi un medic sau biolog. Aceste echipamente sunt livrate de către spitale şi Direcţiile de Sănătate Publică, dar personalul spitalului trebuie să învețe să lucreze cu ele.

„Dacă nu au mai lucrat cu niciunul din echipamentele acestea, probabil că în două zile, patru-cinci ore, plus o instruire finală pe partea de coronavirus o altă zi”, a mai spus Dimian.

Spitalul din Suceava amenajează spaţiul necesar laboratorului de testare. Cinci cadre medicale ale spitalului au fost deja familiarizate pentru utilizarea echipamentului, iar formarea va fi făcută la Iași sau București. Spitalul Judeţean din Suceava a comandat deja teste, ca să fie pregătit în momentul în care va fi nevoie de ele.