Substanța folosită în cazul copilului de 4 ani din Pitești, în clinica de stomatologie, de către medicul anestezist, se numește propofolul, denumit și laptele amneziei, pentru că după administrarea acestuia persoana căreia i-a fost administrată se va trezi fără dureri de cap, fără stări de vomă iar amintirile acestuia din timpul procedurii vor fi minime.

Substanța este extrem de periculoasa dacă este folosită de persoane ce nu cunosc exact procedura de administrare, în plus este necesară monitorizarea permanentă a pacientului pe toată perioada procedurii.

Propofolul se găsește doar în spitale și în unele cabinete de stomatologie, aceasta scade tensiunea arterială și încetinește respirația motiv pentru care este nevoie monitorizarea funcțiilor vitale în permanență.

„Propofolul este un produs foarte puternic, aduceţi-vă aminte de tragedia care s-a întâmplat cu Michael Jackson, tot din cauza unei supradoze cu acest medicament s-a pierdut celebrul artist şi acest medicament trebuie folosit numai în cadrul în care pacientul poate fi monitorizat corect.

Absolut, nu este un medicament care poate fi cumpărat de oricine din farmacii. Este un produs foarte eficient, dar care trebuie dozat cu mare atenţie, mai ales la pacienţii pediatrici cu greutate corporală mică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache,