Reclamă

Aproape că nu trece an în care la Bacalaureat să nu se ridice anumite probleme. De data asta, proba de la limba și literatura română a ridicat anumite semne de întrebare în rândul absolvenților. Cei nemulțumiți au reacționat imediat, iar în online a apărut chiar și o petiie în acest sens.

Prima probă de Bacalaureat, cea de limba și literatura română a fost una extrem de controversată. După ce au fost căutate subiectele cu o seară înainte de câțiva zeci de elevi, acum, problemele continuă. Elevii sunt nemulțumiți de baremul de corectare, așa că cer să fie posibile mai multe variante.

Subiectul de la Română din data de 26.06.2023 a fost greu, iar sinonimul foarte interpretabil. Vă cerem să luați în considerare și alte variante, precum “de bună voie”, “evident”, “de asemenea”, “totodată” și altele. Aceste cuvinte pot înlocui toate în context locuțiunea “de bună seamă”, arată introducerea petiției.

Subiectul de la BAC care a ridicat probleme tuturor. S-a făcut chiar și o petiție pentru rezolvarea lui

Subiectul de Bacalaureat, formulat greșit

Reacțiile elevilor nu au întârziat să apară. Mulți sunt de părere că petiția trebuie să strângă cât mai multe semnături pentru a ajunge la ministrul educației, Ligia Deca.

„După luni întregi de eforturi pentru a ne perfecționa rezolvarea subiectului 3, 2 și textul argumentativ, ministerul s-a gândit să ne trântească cea mai vagă expresie care a indus în eroare aproape toți elevii. Contextul nu a oferit niciun ajutor în descifrarea înțelesului secvenței. Mi se pare extrem de incorect să primesc o notă mică din cauza unui cuvânt care nu a creat nimic altceva decât confuzie. Și-au bătut joc de generația noastră.”

Momentan, petiția a adunat 20.000 de semnături, însă, nu s-a primit niciun răspuns. Elevii vor vedea abia luni, atunci când se vor afișa rezultatele dacă petiția lor a avut sau nu efect. Până atunci, absolvenții de clasa a 12-a mai au trecut un singur hop. Și anume, cel de mâine la proba la alegere.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro